Michel Didier in lucrarea sa Economia: regulile jocului (Editura Humanitas, Bucuresti, 1994) afirma ca In modelul ideal al economiei de piata, mecanismul preturilor si al concurentei joaca rolul unei “maini invizibile”, care va directiona optiunile economice ale fiecaruia. Aceasta mana va aduce in permanenta cele mai bune raspunsuri la intrebarile cheie pe care societatea si le pune: Ce sa produci? Cum sa produci? Cum sa remunerezi personalul?”.

Concurenta este definita ca un sistem economic constituit din relatiile dintre agentii economici pe piata in functie de interesele lor, in care fiecare are libertatea sa produca si sa vanda ce-i convine, in conditiile pe care le considera cele mai favorizante.

Concurenta este o permanenta in economia de piata; ea poate sa dispara numai din lipsa de combatanti, adica o data cu agentii economici. Relatiile dintre agentii economici se desfasoara dupa anumite reguli, stabilite in mod democratic astfel incat sa asigure libertatea de actiune a tuturor. Este interzisa orice actiune contrara care ar putea impiedica, restrange sau falsifica jocul concurentei, comportamentul liber al agentilor economici.

Intrand in concurenta, producatorii incearca sa obtina o pozitie cat mai buna pe piata, atat fata de cumparatori cat si fata de concurentii lor, prin promovarea unor tipuri de strategii comerciale – numite si strategii de concurenta. Practica economica a sintetizat trei tipuri principale de strategii concurentiale, care insa nu apar in mod strict delimitat. In realitate, producatorii utilizeaza simultan sau in diferite perioade alternative ale acestor strategii.

 a)      strategia efortului concentrat – exprima efortul pe care il face un producator de a obtine suprematia asupra vanzarii unui produs, asupra unei anumite categorii de clientela sau asupra unei anumite regiuni de desfacere  a marfurilor. Aceasta strategie consta in esenta in concentrarea efortului intr-un scop unic, accentuand importanta unui element particular al ofertei.

b)      strategia elitei – exprima efortul pe care il face un producator de a aduce in exclusivitate pe piata un produs de exceptie, care prin calitatea sa sa elimine orice alt concurent.

 c)      strategia costurilor – exprima efortul pe  care il face un producator de a obtine suprematia pe piata prin practicare unor preturi mici, datorate unor costuri mici.

Manifestarea concurentei pe piata este o expresie a gradului de dezvoltare a pietei, a gradului de liberalizare economica si exprima masura in care societatea este capabila sa stimuleze creativitatea agentului economic in actiunea sa de exercitare a activitatii economice eficiente.

Pentru operationalizarea si elaborarea schemei operationale a conceptului de concurenta se intreprinde o analiza care evidentiaza totalitatea elementelor ce intervin in pregatirea cercetarilor sociologice concrete. Astfel, am identificat mai multe dimensiuni ale concurentei, carora le corespunde cate un set de indicatori:

resurse umane – producatori, consumatori, intermediari ;

spatiu economic cu subdimensiunile piata – cerere, oferta, factori de productie, preturi, produse (bunuri sau servicii) si locatie – sediu, depozit;

cognitiva – instrumente de cunoasterea pietei, a cererii, a ofertei (sondaje de opinie, interviuri, chestionare);

legislativa – norme legale care reglementeaza concurenta;

politici (strategii) – reclama (publicitate), oferta.

Concurenta face parte din structura economiei de piata, este o trasatura fundamentala a sa, in afara careia nu poate fi studiata si inteleasa corespunzator.